dissabte, 21 de juliol de 2012

Cementeri davall de l'estany negre


CEMENTERI DAVALL DE L’ESTANY NEGRE

Ací l’ombra del cel grata,
és purament apr
oximació secundària del cel,
calcomania del cel,
estel que esclata enmig de tots els estels més ordinaris.
Els edificis enderrocats pels besllums sense ales
són més petits que jo,
Un estel fosc per a cada resident que dorm
sense la cura de cap àngel.
Al gafet de pastor un parany de pardalets penja buit.
Ni es balanceja.
La fresca de la nit alça una flaire de sang,
picantoseta com brots de l’herba ressequida
guardats en bossa de cuir negra,
De seguida put.
Una foscor de silencis
i dols blaus ens han caigut al damunt.
Jo reprenc absent el seu vol,
El pensament reprén el tast d’allò que encara no conec.
El sender gris del carro de la pesta està renglat d’oliveres.
Els seus arrels poden tocar ara els morts,
escriví el poeta.
La mort pot tocar les oliveres,
les amortallades estrelles,
la mortaldat mateixa
a través dels seus porus empolsegats de mort.
Estic tan cansat que em gitaria ací
però no estic prou cansat
perquè el meu darrer buf de nova intifada es detinga.
Un anyell lleixivat blanquejà les lloses d’Arafat i Darwish.
Gaza és el mot gravat en aiguafort
que m’enganxa a la vida
com un narguil de plata somnolenta.
Per a tu l’anyell de les meues paraules
que no lleva el pecat de les bombes del món.
Gaza, el somni del rínxol de la calavera
a la porta del llosal dels innocents
on les meues mans han estat fregant-te
com una icona enrunada de la pau.
Pense en els ossos,
anques espellegades vivint entre nosaltres demà
i alene, Gaza, el suau perfum
de la glòria teus màrtirs.
I transgredesc el somni dolç de les mares de Gaza,
trene les cintes dels somnis de les jóvens de Gaza
i tibe la pell d’aquests morts que no tenen res a oferir-nos,
ni tan sols el darrer lligament al crit de la luxúria
dels seus cossos cremats.
Mai no hi haurà mai bastants canelobres caiguts
per a esmenar açò.
Perduts per perduts, les udolades es perden
en les oliveres de l’altra banda del pas,
que vinclen les seues branques avergonyides
i s’esgarrifen.


Pere Bessó
Poemes inèdits


*****

CEMENTERIO BAJO DE LA LAGUNA NEGRA

Aquí la sombra del cielo escarba,
es puramente aproximación secundaria del cielo,
calcomanía del cielo,
estrella que estalla en medio de todas las estrellas más ordinarias.
Los edificios destruidos por los deslumbres sin alas
son más pequeños que yo,
Una estrella obscura para cada residente que duerme
sin el cuidado de ningún ángel.
En el corchete de pastor una trampa de pajarillos cuelga vacío.
Ni se balancea.
La fresca de la noche levanta un aroma de sangre,
picantillo como brotes de la hierba reseca
guardados en bolsa de cuero negra,

Enseguida hiede.
Una obscuridad de silencios
y duelos azules nos han caído encima.
Retomo ausente su vuelo,
El pensamiento retoma el sabor de lo que aún no conozco.
El sendero gris del carro de la peste está enfilado de olivos.
Sus raíces pueden tocar ahora los muertos,
escribió el poeta.
La muerte puede tocar los olivos,
las amortajadas estrellas,
la mortandad misma
a través de sus poros polvorientos de muerte.
Estoy tan cansado que me acostaría aquí,

pero no estoy tan cansado
para que mi último resuello de nueva intifada se detenga.
Un cordero lixiviado blanqueó las losas de Arafat y Darwish.

Gaza es la palabra grabada en aguafuerte
que me engancha a la vida
como un narguile de plata soñoliento.
Para ti el cordero de mis palabras
que no quita el pecado de las bombas del mundo.
Gaza, el sueño del rizo de la calavera
a la puerta del losar de los inocentes
donde mis manos han estado rozándote

como un icono derrocado de la paz.
Pienso en los huesos,
ancas despellejadas viviendo entre nosotros mañana
y respiro, Gaza, el suave perfume
de la gloria de tus mártires.
Y transgredo el sueño dulce de les madres de Gaza,
trenzo las cintas de los sueños de las jóvenes de Gaza
y estiro la piel de estos muertos que no tienen nada que ofrecernos,
ni tan siquiera la última liga al grito de la lujuria
de tus cuerpos quemados.
Nunca habrá bastantes candelabros caídos
Para corregir esto.
Perdidos por perdidos, los aullidos se pierden

en los olivos del otro lado del paso,
que retuercen sus ramas avergonzadas
y se desgarran.


Pere Bessó
Poemas inéditos


*****

CIMITIRUL DE SUB LUNCA NEAGRĂ

Aici se ascunde umbra cerului,
care e doar o reflectare secundară a acestui cer,
o copie infidelă a lui,
explozie a unei stele în mijlocul tuturor stelelor celor mai ordinare.
Edificiile distruse de către orbii cei fără aripi
sunt mai mici decât mine.
O stea stinsă luminează pentru fiecare locatar care doarme
fără paza vreunui înger.
În îmbrăţişarea pastorului - o capcană pentru păsări vânează vidul.
Nu e nici o urmă de balansare.
Fresca nopţii emană un miros de sânge -
care e ca un smoc de iarbă uscată
păstrată într-o geanta neagră de piele tăbăcită -

şi se alterează rapid.
O obscuritate a tăcerilor
şi nuanţe bleu au căzut peste noi.
Revăd absent zborul său,
iar gândul soarbe savoarea a ceva ce chiar nu cunosc.
Cărarea gri a carului cu ciumaţi stă plină de măslini.
Razele sale pot fi atinse acum de către cei morţi,
scria poetul.
Moartea poate atinge măslinii,
stelele învăluite,
şi chiar însăşi mortalitatea
prin propriii pori pulverizaţi de moarte.
Sunt atât de obosit încât m-aş culca aici,

însă nu sunt chiar atât de sleit de puteri
încât ultima mea răsuflare, după noua Intifadă, să se oprească.
Sângele unui miel sacrificat spală piatra de mormânt a lui Arafat şi Darwish.

Gaza este un cuvânt înscris pe o gravură
prin care mă agăţ de viaţă
ca printr-o narghilea de argint somnolentă.
Pentru tine e mielul cuvintelor mele,
ca să nu dispară păcatul tuturor bombelor lumii.
Gaza, visul părului creţ de pe craniu
rămas la poarta de pe mormântul celor inocenţi,
pe care mâinile mele l-au curăţat
ca pe o icoană răsturnată a păcii.

Gândesc în oase,
picioare jupuite trăind printre noi în ziua de mâine,
şi respir, Gaza, parfum suav
al gloriei martirilor tăi.
Trec peste visul dulce al mamelor din Gaza,
panglică neagră la şirul de visuri ale tinerilor din Gaza,
şi întind pielea acestor morţi care nu au nimic a ne oferi,
nici chiar ultima jartieră a strigătului de dorinţă
prinsă de corpurile lor arse.
Niciodată nu vor fi îndeajuns candelabrele căzuţilor
Pentru a îndrepta aceasta.
Pierduţi întru cei pierduţi, ţipetele se pierd

printre măslinii din partea cealaltă a trecătorii,
care îşi răsucesc ramurile jenate
şi lacrimă.


Pere Bessó
Poemes inèdits
Traducció al romanés: Andrei Langa


*****

CEMETERY UNDER THE BLACK LAGOON

Here, the sky shadow scratches,
it is a pure secondary approximation to the sky,
a sky transfer,
a star that blows up amidst all most ordinary stars.

The buildings destroyed by the unwinged dazzlings
are smaller than me,
an obscure star for every sleeping resident,
with no angel care.

From the shepherd´s hook a birds trap is hanging empty
Not any swinging.
The evening coolness arises the smell of blood,
spicy, like dry grass shoots
kept in a black leather bag,
it immediately stinks.

A darkness of blue silence and duels
have fallen upon us.
I absently take up its flight,
The thought takes up the flavour of the unknown
The grey track of the plague cart is lined up by olives.
Their roots can now touch the deads,

the poet wrote,
death can touch the olives,
the shrouded stars,
carnage itself
through its dusty deathly pores.
I am so tired that I would lay here,
but I am not so much tired
as to let my last breath of a new Intifada stop.
A leachated lamb whitened the slabs of Arafat and Darwish.
Gaza is the etched word
that hooks me to life
like a sleepy silver hookah.
For you it is the lamb of my words
that does not free from the sin of the bombs around the world.
Gaza, the dream of the skull curl
at the door of the innocents´Losar
where my hands have been grazing you
like a peace defeated icon.
I am thinking about the bones,
skinned rumps living among us tomorrow
and I breathe, Gaza, the soft perfume
of your martyrs´glory.
And I transgress the sweet dream of the mothers in Gaza,
I plait the ribbons of the girls´dreams in Gaza
and I stretch those deads´skin,
who have nothing to offer to us,
not even the last sling at the shout of the lust
of their burnt bodies.
Never will there be enough candelabra fallen
to correct this.
Given up for lost, the howls are lost
in the olives on the other side of the path,
that twist their ashamed branches
and tear themselves apart.


Pere Bessó

Poemes inèdits
Traducció a l'anglès: Marián Muiños

Cap comentari: